Foto: din surse deschise
Psihologia le consideră etape firești în dezvoltarea unui cuplu, care apar în anumite perioade ale vieții comune
Crizele în relații nu sunt certuri întâmplătoare și nici un semn că există persoana „greșită” în preajmă. Psihologia le consideră etape firești de dezvoltare a unui cuplu, care apar în anumite perioade ale vieții în comun. Schimbarea rolurilor, a responsabilităților, a priorităților de viață și a nivelului de intimitate creează tensiuni care nu pot fi evitate. Natalia Garina, masterand în psihologie și psihoterapeut, a povestit pentru RBC-Ucraina despre ce crize apar în diferite etape ale relațiilor și cum pot fi trecute acestea fără panică și consecințe.
Potrivit expertului, modul în care partenerii trec prin aceste crize este cel care determină dacă uniunea devine matură – sau se prăbușește treptat.
1-2 ani de căsătorie – criza de adaptare
Perioada de idealizare se încheie, soții se confruntă cu viața reală, finanțele, diferite scenarii familiale.
„Conflictele par adesea meschine, dar în realitate este vorba despre formarea propriilor reguli de viață. Este important să nu vă reeducați partenerul, ci să ajungeți la un acord”, spune expertul.
3-4 ani – criza rolurilor și a puterii
Apare întrebarea: cine este responsabil pentru ce, a cui carieră este prioritară, cum se iau deciziile. Dacă aceste subiecte sunt reduse la tăcere, apare controlul sau agresiunea pasivă.
„Calea de ieșire este negocierea deschisă cu privire la responsabilitate și limite”, sfătuiește terapeutul.
5-6 ani – criza de supraîncărcare
Pentru multe cupluri este o perioadă de naștere sau de oboseală acumulată. Soții trec în plan secund, intimitatea scade. Cuplul, sentimentele și intimitatea lor trebuie să fie protejate: timpul petrecut împreună nu este un lux, ci o necesitate.
7-8 ani – criza de rutină
Stabilitatea fără dezvoltare creează un sentiment de gol. Relațiile trebuie reînnoite prin noi obiective comune, nu prin distrugere radicală.
10-12 ani – criză de epuizare emoțională
Viața trece în modul funcțional. Dacă contactul emoțional nu este reluat, cuplul începe să trăiască ca și coabitanți.
15-20 de ani și după – criză de reevaluare și sens
Partenerii se schimbă, copiii cresc și uniunea necesită un nou format de intimitate.
„Crizele nu distrug o familie prin ele însele. Reticența de a recunoaște schimbarea și de a renegocia acordurile este cea care o distruge. Capacitatea de a trăi aceste etape și de a se putea adapta împreună la noua realitate este cea care deosebește un cuplu matur de unul fragil”, rezumă Natalia Garina.